8 Noiembrie 2019

Ludovic Orban promite ca salariul minim va fi crescut. Dar in ce conditii



Premierul Ludovic Orban a declarat ca Guvernul va creste salariul minim, dar trebuie facute ''analize serioase'' in acest caz.

"In ceea ce priveste stabilirea salariului minim, din 2015 partenerii din UE ne-au cerut sa stabilim un mecanism si o formula, adica sa intemeiem cresterea salariului minim pe baza unor indicatori obiectivi - indicele productivitatii, rata inflatiei -, adica sa nu-i scoti din burta asa cum s-au scos cresterile de salariu minim. Stiti cum este vorba aceea: drumul spre iad este pavat cu bune intentii. De multe ori stabilirea salariului minim se intoarce impotriva celor pentru care masura este luata, pentru ca foarte multi isi pierd locul de munca daca salariul minim se duce mult mai sus decat nivelul la care este suportat, fiindca foarte multe companii in momentul in care nu mai am profitabilitate fie isi inceteaza activitatea, fie se muta in alta parte unde gasesc mana de munca mai ieftina'', a aratat premierul.

Potrivit acestuia, trebuie facute analize foarte serioase, ''pentru ca marirea salariului minim reprezinta un cost pentru fiecare companie'', potrivit Agerpres.

''Nu poti sa maresti numai salariul minim, exista o grila de salarizare care este stabilita in functie de ierarhia si de valoarea muncii fiecarui angajat din firma respectiva, ori cresterea costului nu e numai cresterea costului cu salariul minim pe persoanele care au salariul minim, este o crestere a costului care iti afecteaza toti angajatii din companii si acest lucru trebuie evaluat in momentul in care iei decizii legate de cresterea salariului minim. Sigur ca vom creste salariul minim, dar vom creste salariul minim astfel incat sa facem bine economiei, sa generam pe de-o parte si un avantaj pentru cei care lucreaza pe salariul minim sa aiba o crestere de salariu minim, iar pe de alta parte sa dam un stimul mediului de afaceri si in niciun caz sa nu cream o frana sau un handicap pentru mediul de afaceri", a spus Orban.

El a dat asigurari ca salariul din sistemul public nu va fi micsorat, desi a subliniat ca exista diferente intre salariul mediu in sectorul public si cel din sectorul privat.



Citeste si