10 Noiembrie 2019

Unde voteaza Barna, Dancila, Iohannis sau Orban la alegerile prezidentiale de astazi



Sectiile de vot din tara s-au deschis pentru alegerile prezidentiale la ora 7:00 a acestei dimineti si asteapta, ca in fiecare an, sa le fie trecut pragul de milioane de votanti printre care se afla si nume importante din politica romaneasca a momentului, precum Klaus Iohannis, Dan Barna, Viorica Dancila sau Ludovic Orban.

Dupa ce, in premiera anul acesta, votul la alegerile prezidentiale a inceput pentru romanii din strainatate de vineri, a venit si randul sectiilor de vot din tara sa isi deschida usile in dimineata acestei zile, in asteptarea milioanelor de cetateni care vin sa aleaga seful statului pentru urmatorii 5 ani.

Conform datelor publicate pe platforma Biroului Electoral Central, aproape 268.000 de romani din strainatate au votat la urna in primul tur al alegerilor prezidentiale pana sambata la ora 22:00, procesul fiind reluat in aceasta dimineata.

Alegeri prezidentiale 2019: Unde voteaza candidatii

Pentru alegerile prezidentiale de anul acesta, Klaus Iohannis, candidatul vazut ca fiind favorit in aceasta cursa, ar urma sa voteze la Liceul Teoretic ,,Jean Monnet" din sectorul 1 al Capitalei. Ludovic Orban, liderul partidului care ii sustine candidatura lui Klaus Iohannis si proaspatul prim-ministru al Romaniei, nu va merge alaturi de acesta la vot, ci va opta pentru sectia scolii numarul 1 din comuna Dobroiesti, judetul Ilfov.

Viorica Dancila, presedintele Partidului Social Democrat, ar urma sa voteze tot in sectorul 1 al Capitalei, precum Klaus Iohannis, insa in cadrul altei sectii, cea de la Colegiul National ,,Sfantul Sava".

Liderul USR, Dan Barna, va merge in afara Bucurestiului pentru a-si exercita dreptul de vot, in Sibiu. Acesta va trece pragul sectiei de votare nr. 52, situata in gradinita nr. 22.

Kelemen Hunor, liderul UDMR, opteaza pentru sectia de votare din cadrul Primariei localitatii Carta, Judetul Harghita, in timp ce Theodor Paleologu, PMP, va fi prezent la Liceul Spiru Haret din sectorul 2 al Bucurestiului. Mircea Diaconu va fi prezent la sectia din cadrul Liceului Ion Neculcea din sectorul 1 al Capitalei.

Alexandru Cumpanasu va merge la Colegiul Mihai Viteazul din Caracal, in timp ce Ramona Ioana Bruynseels va fi prezenta la Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj din sectorul 1 al Bucurestiului.

Votarea incepe duminica, la ora 7:00 si se incheie la ora 21:00. Alegatorii care la ora 21:00 se afla la sectia de votare, precum si cei care se afla la rand in afara sediului sectiei de votare pentru a intra in localul de vot pot sa isi exercite dreptul de vot pana cel mult la ora 23:59.



Citeste si