20 Februarie 2020

Gabriela Scutea va fi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie



Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Gabrielei Scutea, pe o perioadă de trei ani, anunţă Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a semnat decretele pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Crin-Nicu Bologa, pe o perioadă de trei ani şi pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Elenei-Giorgiana Hosu, pe o perioadă de trei ani, scrie Agerpres.

Pe 14 februarie, Secţia pentru procurori a CSM a anunţat că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis avizele date pentru propunerile de numire la şefia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Secţia pentru procurori a CSM a înaintat şefului statului propunerile ministrului Justiţiei pentru numirea în cele trei funcţii, însoţite de avize.

Secţia a acordat următoarele avize: Gabriela Scutea - aviz negativ pentru funcţia de procuror general al PICCJ; Crin Nicu Bologa - aviz pozitiv pentru funcţia de procuror-şef al DNA; Giorgiana Elena Hosu - aviz negativ pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT.



Citeste si