12 Mai 2020

Proiectul de lege privind starea de alertă a trecut de Senat. Urmează votul deputaților



Senatul a adoptat în plen, formulând mai multe amendamente, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, astfel încât Parlamentul încuviinţează starea de alertă în întreaga ţară.

Proiectul, care a primit raport de admitere cu amendamente în Comisia juridică, a fost însuşit de plen cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă şi 15 abţineri.

Proiectul Guvernului a fost însă modificat masiv de senatorii juriști.

Una dintre modificările esențiale aduse proiectului de lege este că impunerea stării de alertă va trebui să fie încuviințată de Parlament. Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Șerban Nicolae, scrie EuropaFM.

Starea de alertă nu avea nevoie, până acum, de aprobarea Parlamentului.

Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată, prevede amendamentul adoptat cu voturile și la propunerea PSD.

De asemenea, mai prevede actul normativ, starea de alertă nu poate fi instituită pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii însă a duratei, ceea ce înseamnă un nou vot în Parlament.

Legea prevede și că, pe perioada stării de alertă, pot fi restrânse unele drepturi și libertăți, pot fi închise restaurante, baruri, cafenele, hoteluri și magazine.

De asemenea, în cazul în care starea de alertă este instituită ca urmare a unei pandemii, așa cum este în prezent, legea prevede că ministerul Sănătății coordonează activitățile de prevenire și combatere a acesteia.

Totuși, la propunerea UDMR, ministerul nu va mai putea prelua și coordonarea spitalelor care se află în subordinea autorităților locale. Cu alte cuvinte, indiferent de cât de dezastruos ar fi managementul unei unități sanitare în timp de criză, cum a fost de exemplu la Suceava, în lipsa acordului consiliului județean sau local, ministerul Sănătății nu va putea face practic nimic.

Chiar dacă actul normativ va fi adoptat de Camera Deputaților și chiar dacă președintele Iohannis îl va trimite cât mai rapid cu putință la promulgare, el nu va intra în vigoare mai devreme de începutul săptămânii viitoare.



Citeste si