31 Mai 2020

PSD anunță o nouă avalanșă de moțiuni simple la adresa Guvernului Orban



Moţiunile simple anunţate de PSD la adresa ministrului Muncii, Violeta Alexandru, şi celui al Lucrărilor Publice şi Dezvoltării, Ion Ştefan, urmează să fie depuse în Parlament cel mai probabil săptămâna viitoare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Lucian Romaşcanu.

„Se lucrează la ele şi, probabil că, săptămâna viitoare la început, luni este zi liberă datorită Rusaliilor catolicilor, marţi, miercuri, probabil că vor fi depuse, şi încercăm să le şi votăm. Repet, sunt semnale pe care le tragem la adresa Guvernului pentru a-i repune înapoi pe şine. Din păcate, dumnealor preferă să considere aceste moţiuni arme de luptă politică, când ele, de fapt, sunt doar nişte atenţionări care cuprind lucrurile pe care dânşii le fac greşit şi eventualele moduri în care ar putea să le facă bine”, a declarat Lucian Romaşcanu, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie, semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD. S-au înregistrat 172 voturi ‘pentru’, 90 ‘împotrivă’ şi 47 abţineri.

Cu o zi înainte, marți, Senatul adoptase la rândul său moţiunea simplă „Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela. Au fost 65 de voturi ‘pentru’, 25 – ‘împotrivă’ şi au fost înregistrate 5 abţineri.



Citeste si