26 Septembrie 2020

Starețul Mănăstirii Petru Vodă despre un candidat PNL: Când îl vedem, ne surâde inima



Arhimandritul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, a transmis public un mesaj extrem de puternic pentru susținerea lui Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL pentru șefia Consiliului Județean Neamț, scrie G4Media.

Într-un clip video postat pe pagina lui Cozmanciuc, starețul spune că: “Nu pot să îl uit pe bunul nostru prieten, al mănăstirii și un bun pelerin, pe domnul Mugur Cozmanciuc, care de fiecare dată când vizitează mănăstirea noastră, reprezintă o cinste. Când îl vedem, ne surâde inima. Apare la un moment dat această nădejde, cum o numim noi, că printre români, printre noi oamenii, printre prietenii noștri, printre cei care ne sunt dragi sufletului nostru, sunt oameni, români autentici. De aceea îl stimez, îl respect, nu mă gândesc la culoarea lui politică, mă gândesc la persoana lui, la personalitatea lui, la educația lui, la așezarea lui sufletească, discernământul, caracterul, corectitudinea”.

Clipul video este filmat la o calitate înaltă și este editat, astfel încât imaginile cu starețul și cu mănăstirea sunt însoțite de sigla PNL.

Clipul electoral e ilustrat cu imagini din Mănăstirea Petru Vodă, inclusiv cadre surprinse cu drona. În clip apar și imagini cu părintele Justin Pârvu, unul dintre cei mai influenți călugări din Neamț.



Citeste si