27 Septembrie 2020

Alegeri locale 2020: Urna mobilă din Vrancea, transportată de o persoană neavizată



Poliţiştii au întocmit un dosar penal după ce au fost sesizaţi că, la Răcoasa, urna mobilă ar fi fost transportată de o persoană care nu avea acest drept, a informat, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.

"În comuna Răcoasa a fost sesizat faptul că este transportată urna mobilă fără respectarea regimului prevăzut de lege. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului urnei de vot - art.390", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

La nivelul structurilor MAI s-au primit 318 de sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, dar 119 nu s-au confirmat în urma primelor verificări.

Cu privire la alte 111 sesizări, se efectuează în continuare verificări.

Până la această oră, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 20 de avertismente scrise și 34 de amenzi în valoare de 38.000 de lei.



Citeste si