6 Decembrie 2020

Exit-poll: O treime dintre alegătorii de până acum au studii superioare, prezență foarte slabă în mediul rural



Marius Pieleanu, șeful institutului Avangarde, care realizează singurul exit-poll al zilei împreună cu CURS, a anunțat una dintre marile surprize ale zilei: până la ora 14.00, o treime dintre cetățenii care au votat au studii superioare, scrie G4Media.ro.

Pieleanu a mai spus că rezultatele preliminare ale exit-poll-ului arată că e posibil să apară un nou partid parlamentar, fără să îi dea numele însă. ”E un partid conservator, cu valori creștine”, a spus șeful Avangarde.

El a mai anunțat că până acum se constată o slabă participare în mediul rural, iar numărul femeilor care votează e mult mai mic decât al bărbaților. De asemenea, peste 60% dintre cei care au votat sunt persoane active, în jur de 45 de ani.



Citeste si