22 Decembrie 2020

SURSE: PSD nu merge la consultările cu Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni



PSD nu va merge astăzi la consultările președintelui Iohannis cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, au declarat pentru surse din conducerea partidului, scrie G4Media.

La consultările de săptămâna trecută, social-democrații l-au propus pe Alexandru Rafila pentru funcția de premier, dar președintele Iohannis a declarat că va desemna pentru această poziție o persoană din partea partidelor de centru-dreapta – PNL, USR Plus și UDMR.

Cele trei formațiuni au convenit să îl propună pentru șefia guvernului pe liberalul Florin Cîțu, iar liderii noii coaliții vor merge împreună la consultările de la Cotroceni la ora 15:30.

În temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) și ale art. 103 din Constituția României, președintele României, Klaus Iohannis, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Consultările vor avea loc marți, 22 decembrie a.c., după următorul program:

  • Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
  • Ora 15:30 – Partidul Național Liberal (PNL);
  • Ora 16:00 – Alianța USR-PLUS;
  • Ora 16:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 17:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
  • Ora 17:30 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.



Citeste si