2 Aprilie 2021

Ludovic Orban nu este de acord ca persoanele de peste 65 de ani să fie scutite de la plata CAS



Ludovic Orban susține că persoanele care decid să muncească și după vârsta de pensionare, până la 70 de ani, ar trebui să plătească în continuare contribuțiile la stat, relatează Digi24.

El a răspuns astfel la o întrebare privind un proiect de lege anunțat de deputatul liberal Alexandru Kocsis, care prevede scutire de CAS pentru cei care aleg să rămână în activitate după 65 de ani.

„Atât timp cât înregistrezi venituri din diferite activitiăți ca persoană activă, părerea mea este că trebuie plătite impozitele și contribuțiile, indiferent de vârstă, cu atât mai mult cu cât proiectul de lege care e supus dezbaterii și în procedură de adoptare de către Guvern presupune posibilitatea de a munci peste vârsta de pensionare, până la 70 de ani. Prevede ca un drept și, atâta timp cât persoana este cea care solicită să-și continue activitatea, este o decizie a sa și este mai degrabă un drept. Nu văd de ce ar trebui să nu mai plătească contribuțiile pentru pensie”, a spus Orban.

„Este foarte important ca sistemul fiscal să fie așezat pe niște principii foarte clare, trebuie reduse cât mai mult regimurile fiscale discriminatorii, trebuie asigurată practic o egalitate de tratament a cetățeanului din punct de vedere fiscal”, a adăugat el.



Citeste si