11 Mai 2021

Protest în Parlament: PSD cere guvernului sa nu măsluiască cifrele din pandemie



PSD a organizat un protest în Parlamentul României, în urmă cu puțin timp în urmă. Social-democrații solicită parlamentarilor să voteze pentru înființarea comisiei de anchetă privind măsluirea datelor despre pandemie, se arată într-o postare pe pagina oficială a grupării politice.

„La mai puțin de o oră de plenul reunit în care se va vota pentru constituirea comisiei de anchetă cu privire la verificarea cifrelor de infectări, dar și cu privire la numărul de raportări ale deceselor. Și fostul și actualul ministru al Sănătății au declarat că există probleme cu aceste calcule și că acestea nu sunt corelate, avem chiar o declarație cutremurătoare a domnului Vlad Voiculescu, pe vremea când încă era ministru al Sănătății care ne spunea ca la un spital din București sunt raportate 500 de decese în minus. Noi nu spunem că e adevărat ce spune Vlad Voiculescu sau doamna ministru Ioana...cum se numește. E mai nouă, nu îi știm încă numele, nu a făcut încă nimic ca să o ținem minte.

Cert e ce din informațiile pe care le avem PNL, USR, UDMR doresc să respingă constituirea acestei comisii de anchetă”, a declarat Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD.



Citeste si