29 Iunie 2021

Cîțu, cu și mai mult elan, după eșecul moțiunii: Execuția bugetară este foarte bună!



Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că execuţia bugetară este foarte bună, arătând că s-ar putea să existe o premieră - rectificarea bugetară putând să fie pozitivă, relatează Agerpres.

"Pe de o parte, veniturile la buget sunt foarte bune. Avem o execuţie bugetară foarte bună. Am arătat şi astăzi în Parlamentul României că avem investiţii mai mari decât anul trecut, veniturile la buget sunt mai mari decât anul trecut, anul trecut erau mai mari decât în 2019. Deci, avem o execuţie bugetară bună. S-ar putea să avem o premieră dacă lucrurile merg aşa - să avem o rectificare bugetară pozitivă", a precizat Cîţu, la Parlament.

Prim-ministrul a menţionat că evaluarea miniştrilor se face zilnic. "Când iau o decizie o anunţ", a adăugat el.

Moțiunea de cenzură depusă împotriva guvernului condus de Florin Cîțu a picat în Parlament, după ce nu a fost întrunit numărul prevăzut de Constituție ca o moțiune să fie adoptată, prin urmare actualul guvern va rămâne în funcțiune.

Potrivit rezultatelor prezentate la finalul procesului de numărare a votului, din totalul de 446 deputați și senatori, dar 355 prezenți, și au fost exprimate 202, voturi. Dintre acestea pentru 201 au fost pentru demiterea Guvernului, dar nu a fost întrunit baremul stabilit prin Constituție, ca moțiunea să fie aprobată.



Citeste si