9 Iulie 2021

Cîțu: Premieră absolută pentru România! Creșterea economică este datorată în EXCLUSIVITATE investițiilor



Premierul Florin Cîțu își continuă seria de anunțuri prin care scoate în evidență evoluția economiei țării, anunțând o premieră pentru România, și anume aceea că avansul înregistrat în primul trimestru s-a datorat investițiilor și nu consumului populației.

”INS a publicat detalii despre creșterea economică din trimestrul I al anului 2021. Două lucruri importante care arată că am schimbat paradigma, facem reforme, iar creșterea economică este sustenabilă.

1. A scăzut consumul administrației publice - în doar șase luni de zile am început să oprim din sifonarea banului public.

2. Creșterea economică de 2,9% este datorată în EXCLUSIVITATE investițiilor și nu consumului. Premieră absolută pentru România!
Este doar începutul. Știu că putem mai mult și mai repede!
” a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, de astăzi avem toate pârghiile să accelerăm reformele pentru restructurarea companiilor de stat, eliminarea evaziunii fiscale și atragerea mai rapidă a fondurilor UE.

„Comisia Europeană estimează o creștere de 7.4% pentru 2021. Accelerăm ritmul reformelor și România poate să atingă pentru prima oară o rată a creșterii economice care se scrie din două cifre”, a mai spus Florin Cîțu.

Deși Comisia Europeană spune că economia României va creşte cu 7,4%, când vine vorba de cele mai mari temeri din acest an, cei mai mulți românii indică o eventuală criză economică sau financiară care le-ar afecta veniturile.



Citeste si