28 Septembrie 2021

Guvernul Cîțu, ”încolțit” de moțiuni: PSD depune cea de-a doua moțiune împotriva sa



Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că PSD a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.

Grindeanu a precizat la Palatul Parlamentului că moţiunea are titlul "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!".

În același timp. Curtea Constituțională a admis sesizarea Guvernului în ceea ce privește existența unui conflict juridic de natură constituțională Guvern-Parlament, în cazul moțiunii anterioare, argumentul fiind că Parlamentul nu a respectat art 113 alineatul 2 din Constituție, respectiv obligația de a comunica Guvernului depunerea moțiunii. Cu toate acestea, moțiunea își va continua traseul în Parlament, conform surse citate de News.ro.

reşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în actuala situaţie nu se mai poate crea o altă coaliţie de guvernare şi soluţia o reprezintă organizarea de alegeri anticipate.

Întrebat într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD care va fi următorul pas în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, Ciolacu a spus: "În primul rând, o să stau şi eu la televizor, să ne convoace domnul preşedinte, fiindcă sunt atribuţiile dânsului. Urmează să luăm o decizie ce vom face. (...) Noi credem că nu se mai poate reseta sau crea o altă coaliţie care să guverneze în continuare. (...) Alegeri anticipate. Asta e decizia şi soluţia PSD în acest moment".

El a menţionat că PSD va refuza intrarea la guvernare dacă preşedintele Klaus Iohanis va propune acest lucru.

"Preşedintele României trebuia să respecte spiritul Constituţiei şi să îl desemneze pe domnul Rafila să fie premier, după ce PSD a câştigat alegerile, nu trebuia să formeze un guvern din pierzători", a afirmat acesta.



Citeste si