22 Decembrie 2021

Ciucă: Nu vom crește taxele sau impozitele anul viitor. Câți bani vor fi băgați în investiții



Prim-ministrul Nicoale Ciucă a dat asigurări că Guvernul nu vizează creşteri de taxe şi de impozite anul viitor şi că în proiectul de buget sunt prevăzuţi 88,8 miliarde de lei pentru investiţii, reprezentând cea mai mare alocare din ultimii 32 de ani.

"Nu vom creşte taxe şi impozite, nu vom pune presiune asupra mediului de afaceri. Vom menţine regimul fiscal actual al IMM-urilor, schemele de ajutor de stat pentru încurajarea investiţiilor şi toate măsurile aflate în vigoare pentru susţinerea antreprenorilor. Vom sprijini accesul la finanţare al IMM-urilor, prin continuarea programului IMM Invest, esenţial pentru susţinerea companiilor, afectate grav de criza COVID-19", a spus el în cadrul dezbaterilor din plenul reunit al celor două Camere.

Ciucă a menţionat că bugetul pentru anul viitor "se fundamentează pe stabilitate şi predictibilitate", coordonate menite să încurajeze investiţiile.

"Este bugetul cu cea mai mare alocare a investiţiilor din ultimii 32 de ani, fondurile însumează aproximativ 88,8 miliarde de lei. Reprezintă, practic, dublul sumei investiţiilor realizate în România în anul 2019", a mai spus el.

Potrivit premierului, ţinta Guvernului este "reducerea treptată a deficitului bugetar" pe parcursul următorilor ani, în condiţiile în care efectele pandemiei sunt resimţite în continuare la nivel naţional şi global.

"Suntem foarte responsabili în respectarea angajamentelor cu partenerii noştri externi. În întrevederile avute, zilele trecute, la Bruxelles, cu înalţi oficiali ai UE, am informat cu privire la adoptarea proiectului bugetului pentru anul 2022, evidenţiind preocuparea noastră pentru menţinerea stabilităţii fiscal-bugetare în linii şi cu angajamente asumate de România, în ceea ce priveşte revenirea în limitele Pactului de stabilitate şi creştere", a amintit el.



Citeste si