14 Februarie 2022

Demisii pe bandă rulantă în USR. Peste 400 de oameni au plecat în ultimele două săptămâni



Aproximativ 400 de persoane şi-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni, iar alte 100 au aderat la partid, a anunţat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ionuţ Moşteanu.

El a menţionat, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, că datele nu sunt actualizate, iar în cursul zilei va primi informaţii mai exacte, conform Agerpres.

"La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi au plecat aproximativ 400 de colegi şi au venit aproximativ o sută de colegi noi. Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi şi eu le mulţumesc tuturor celor care au ales să îşi dea din timp, o secundă, un minut, o zi din viaţă, pentru acest partid. Cred în continuare că noi suntem soluţia cea mai bună pentru viitorul României. Îl aştept alături de noi pe fiecare român care crede că USR este soluţia bună pentru viitorul României. E un moment complicat pentru partid. Aşa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem şi peste acesta. Am încredere în colegii mei şi în solidaritate", a spus vicepreşedintele USR.

Informația vine în contextul în care, cel puțin pentru moment, președintele intermar Cătălin Drulă încă nu a luat o decizie cu privire la o eventuală candidatură la prezidențiale.



Citeste si