28 Martie 2022

Florin Cîţu: Sunt necesare sancţiuni economice mai dure împotriva Rusiei



Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a întâlnit cu Marisa Lago, înalt oficial din cadrul Departamentului de Comerţ al SUA, cu care a discutat despre situaţia de securitate, sancţiunile aplicate Rusiei şi intensificarea schimburilor comerciale.

"Am avut o întâlnire cu un înalt oficial din cadrul Departamentului de Comerţ pentru comerţul internaţional, Marisa Lago. Am fost de acord că sunt necesare sancţiuni economice mai dure împotriva Rusiei. Trebuie oprită finanţarea Rusiei în toate domeniile", a scris Cîţu pe contul său de Facebook.

El arată de asemenea că a transmis angajamentul României pentru creşterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor pentru apărare şi intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităţilor forţelor armate române.

Preşedintele Senatului notează şi că SUA susţin aderarea României la OECD, în clubul naţiunilor dezvoltate. De asemenea, Cîţu precizează că oficialul american a reiterat susţinerea pentru proiectele SMR (reactoare modulare mici) şi pentru Iniţiativa celor Trei Mări.

"Urmează o perioada bună pentru toţi românii, prin investiţiile care vor veni în România. Am discutat despre extinderea schimburilor comerciale între România şi SUA, despre aplicarea politicilor echitabile de comerţ pentru antreprenorii şi companiile româneşti, într-un mediu corect şi predictibil", arată Cîţu.



Citeste si