8 Iunie 2022

Este oficial: persoanele condamnate definitiv nu vor mai putea candida la prezidențiale



Deputaţii au adoptat, în plen, o propunere legislativă care instituie interdicţia participării la alegerile prezidenţiale pentru persoanele care au suferit, la data depunerii candidaturii, condamnări penale definitive, transmite Agerpres.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat cu 223 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 22 de abţineri, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.

"Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea", conform unui amendament al PSD, USR, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale, adoptat de plen.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că acest proiect important a fost respins de Senat în 2017, pentru că "în epoca aceea nu era de închipuit că va trece o astfel de iniţiativă", şi a solicitat preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, "să scoată din sertare" şi să supună la vot iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice", pentru a se declanşa revizuirea Constituţiei.

"După ce societatea românească a dat un semnal foarte clar în sensul în care nu-şi mai doreşte penali în funcţii publice, prin faptul că aproape un milion de români au semnat iniţiativa de revizuire a Constituţiei 'Fără penali în funcţii publice', toate partidele s-au repliat. Această idee este venită de jos în sus, de la baza societăţii către partidele politice. (...) Ce avem astăzi, e un mic pas înainte.", a explicat acesta.



Citeste si