26 August 2022

PSD:„ Autostrada A 7 a fost pusă pe hartă de guvernarea social-democrată, nu de PNL”



Vicepreşedintele PSD, eurodeputatul Dragoş Benea, a declarat că autostrada A 7 este un proiect al guvernărilor social-democrate şi nu unul liberal, aşa cum îşi asumă liderii PNL, notează Agerpres.

"Suntem în coaliţie, însă realitatea se cere repusă în drepturi, în conformitate cu istoria faptelor aşa cum ele au fost şi nu cum doresc unii să le denatureze astăzi, de la Suceava sau, de ce nu, de la Sălaj. Autostrada A7 a fost pusă pe hartă, la propriu, de guvernarea social-democrată (2017/2019), care - în mandatele premierilor Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu - a pornit proiectarea pe toate tronsoanele şi sectoarele acestei autostrăzi. Iar acest fapt e verificabil şi, totodată, incontestabil", a scris, pe Facebook, eurodeputatul Dragoş Benea.

Vicepreşedintele PSD a subliniat că finalizarea proiectării a permis introducerea A7 în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Înţeleg perfect strădaniile colegilor noştri de alianţă de a se 'lipi' - cu orice preţ - de marile proiecte de infrastructură pornite în precedenta guvernare PSD şi implementate într-o guvernare în care acelaşi PSD conduce ostilităţile la Ministerul Transporturilor. Însă aceste încercări politicianiste trebuie să aibă o oarecare doză de onestitate şi bun-simţ", a adăugat Dragoş Benea.

Sursă postare: Facebook PSD

Preşedinte al organizaţiei PSD Bacău, Benea a amintit şi de autostrada A 8 Iaşi - Târgu Mureş care a rămas doar pe hârtie.

"E greu de trecut cu vederea cum aceiaşi colegi de coaliţie au 'pus pe hartă şi A8 - 'Autostrada Unirii' - care din noiembrie 2018 are lege votată în Parlament dar care a rămas, până în zilele noastre, fără urmări/consecinţe, după cum aceiaşi colegi au 'pus' pe hartă şi A13 Bacău - Braşov, tocmind un antreprenor care - în anii fatidici 2020 şi 2021 - s-a remarcat prin faptul că a proiectat cu frâna de mână trasă, fără ca asta să deranjeze câtuşi de puţin pe miniştrii care s-au succedat la cârma Transporturilor", a precizat vicepreşedintele PSD.

Fostul ministru al Transporturilor, liberalul Lucian Bode, a declarat că a contribuit în această calitate pentru realizarea autostrăzii A 7 iar anul 2020 - în care se afla la conducerea Ministerului Transporturilor - "a fost borna principală în implementarea proiectului".



Citeste si