24 Octombrie 2022

Nicolae Ciucă preia interimatul ministerului Apărării Naționale, după demisia lui Dîncu



Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis Administraţiei Prezidenţiale documentele referitoare la demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi prin care el preia interimatul la acest minister, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, relatează Agerpres.

Conform legislației, premierul Nicolae Ciucă poate asigura intermatul Ministerului Apărării Naționale chiar și pentru 45 de zile.

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, și-a depus demisia către premierul Nicolae Ciucă, acuzând imposibilitatea colaborării cu președintele României, Klaus Iohannis, care deține și poziția de șef suprem al armatei.

În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale.

Vasile Dîncu a publicat pe pagina sa de Facebook și textul demisiei depuse către Nicolae Ciucă

„Domnului Prim Ministru al Guvernului României, Nicolae - Ionel Ciucă, Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.

Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, a scris fostul ministrul al Apărării.

Drulă: Așteptăm și demisia lui Bode

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat, după demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale, că acesta reprezenta "vulnerabilitatea de la Apărare", menţionând că aşteaptă şi demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, relatează Agerpres.

"Ministrul Dîncu, vulnerabilitatea de la Apărare, a demisionat. Aşteptăm şi demisia lui Bode, vulnerabilitatea de la Interne", a scris Drulă, pe Facebook.

Vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu a afirmat, la rândul său, că Vasile Dîncu trebuia demis de două săptămâni.

"Dîncu trebuia demis de 2 săptămâni. Dar Ciucă tremură în faţa PSD-ului. USR va taxa în continuare orice derapaj al guvernării. Guvernanţii sunt în slujba ţării şi nu trebuie să uite asta nici o clipă. România are nevoie de un ministru al apărării care să îşi înţeleagă rolul extrem de important în vremurile astea tulburi. Sper din tot sufletul ca actuala coaliţie să nu mai privească portofoliile guvernamentale ca premii pentru grupurile din partid şi să pună la apărare un om compentent", a scris Moşteanu, pe Facebook.



Citeste si