26 Octombrie 2022

Ciolacu despre Rareș Bogdan: Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion



Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că soluția pentru conducerea Ministerului Apărării Naționale va fi anunțată de coaliție „cât de curând” și a dat de înțeles că social-democrații au renunțat la ideea schimbului de ministere cu liberalii, conform G4Media.

„În momentul acesta, MApN are la conducere omul care a condus acel minister și a fost șeful Statului Major General, deci nu e o problemă la MApN. (…) O să venim cu o soluție cât de curând”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat când va propune PSD un nou titular la Apărare.

Marcel Ciolacu l-a ironizat pe Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL care a făcut declarații anterioror, pentru News.ro. Rareș Bogdan a vorbit despre scenariul lansat de social-democraţi de a renunţa la Ministerul Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu, şi un schimb cu PNL pentru alt minister, că dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie şi nu au, să le spună, pentru că PNL, în orice moment şi pentru orice portofoliu, are soluţii.

„Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion. Nu înseamnă că eu trebuie să îi răspund”, a afirmat Ciolacu.



Citeste si