30 Ianuarie 2023

Stroe, PNL: Avem toate argumentele să propunem comasarea alegerilor



Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat despre comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare că există suficiente argumente, inclusiv de natură constituţională, pentru promovarea unui astfel de proiect, care probabil va prinde contur în această sesiune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat şi agreat în coaliţie, relatează Agepres.

"Atât timp cât se discută acest proiect, este evident că există - din punctul nostru de vedere - suficiente argumente şi de natură constituţională să promovăm un asemenea proiect. Probabil că el va prinde contur în această sesiune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat în coaliţie şi agreat cu partenerii social-democraţi şi cei de la UDMR.

Considerăm că ar putea fi o idee pe baza căreia am putea să ajutăm foarte mult procesul electoral din anul 2024 şi cred că ar fi oarecum prematur să discutăm detaliile acestui proiect înainte de a fi discutat şi asumat, bineînţeles, în cadrul coaliţiei", a afirmat Stroe după şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL.

El a fost întrebat şi cu privire la decizia CCR potrivit căreia o astfel de comasare ar fi neconstituţională.

"Depinde la ce vă referiţi. Contestaţia de neconstituţionalitate puncta un caz anume - proiectul care promova, la vremea respectivă, comasarea celor două alegeri. Acum, vom vedea. Şi probabil că cei din zona juridică, constituţionaliştii partidelor vor încerca să evite acea problemă sesizată de Curte la vremea respectivă. Cred că era toamna 2011", a spus purtătorul de cuvânt al liberalilor.

Ce spune despre pensiile speciale

Ionuț Stroe a mai spus că legile Educaţiei, proiectul privind pensiile speciale şi creşterea pragului de la care sunt impozitate pensiile se numără printre priorităţile legislative ale liberalilor din prima sesiune parlamentară a acestui an.

"Dintre priorităţile PNL în această sesiune parlamentară aş enumera: pachetul de legi ale educaţiei, care reprezintă, practic, materializarea celui mai important proiect prezidenţial, "România educată", şi ne dorim ca în această sesiune parlamentară să avem adoptată această lege şi, bineînţeles, să se materializeze angajamentul de reformă în zona învăţământului, pe care această coaliţie l-a luat şi care este şi un important reper în ceea ce priveşte PNRR", a afirmat Stroe după şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL.

El a spus că există un calendar de adoptare a Legilor Educaţiei, agreat în coaliţie, şi PNL este "încrezător" că el va fi respectat şi va putea fi promovat acest proiect.

"În egală măsură, există o restanţă pe care trebuie să o onorăm în această sesiune parlamentară: este vorba despre proiectul legislativ care rezolvă problema pensiilor speciale; la fel, o chestiune care trenează de foarte mult timp. Ne dorim să promovăm în această sesiune parlamentară acest proiect legislativ, care o dată pentru totdeauna să elimine acele situaţii reclamate în decursul vremii şi de noi, şi de celelalte partide parlamentare şi care, din păcate, datorită neconstituţionalităţii foarte multor proiecte depuse şi adoptate de Parlament până acum, nu s-a materializat", a adăugat Stroe.

Ionuţ Stroe a mai spus că PNL îşi propune în această sesiune parlamentară creşterea pragului pentru impozitarea pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei.

"Ştiţi foarte bine că este un proiect la care ţinem foarte mult. Este un proiect care încearcă să compenseze parte din puterea de cumpărare care a scăzut ca urmare a creşterii accelerate a preţurilor generate de inflaţie în ultimul timp pentru cei defavorizaţi. La fel, cele mai multe proiecte vin să susţină angajamentul în raport cu condiţiile din PNRR. Sunt foarte multe proiecte care trebuie să promovate în directă relaţie şi sincronizare cu Guvernul României şi tocmai pentru a prioritiza acest program şi pentru a beneficia de pe urma fondurilor care ne stau la dispoziţie", a arătat Stroe.



Citeste si