24 Mai 2023

Klaus Iohannis: În varianta optimală, calendarul rocadei se va încheia pe 30 mai



Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în opinia sa, calendarul iniţial al rocadei guvernamentale poate fi respectat şi, "în varianta optimală", se va încheia pe 30 mai, transmite Agerpres.

"După părerea mea, calendarul iniţial (...) poate fi respectat. Vineri ar începe procedura şi în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus şi celor din PNL. I-am rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea, să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării, stabilitatea generală în România, fiindcă numai de instabilitate şi de certuri politice nu avem nevoie", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a precizat că, imediat ce premierul Nicolae Ciucă va demisiona din funcţie, va iniţia următorii paşi.

"Nu am obiceiul să spun înainte să se întâmple anumite chestiuni şi etape ce va fi, dar cert este că, imediat după ce se iniţiază procedura, adică imediat ce premierul îşi depune mandatul, voi iniţia următorii paşi. Nu am niciun interes să trag de timp şi nu am niciun interes să apară sincope şi incertitudini", a transmis preşedintele Iohannis.

Potrivit şefului statului, rotativa guvernamentală trebuie să se desfăşoare "rapid, corect, pe scurt, cum se spune, sticlă".

"Oamenii trebuie să vadă că aici nu e vorba de tras sfori, de negocieri, care se poartă prea târziu, ci de o chestiune pe care şi-a însuşit-o coaliţia de la bun început, se pune în practică şi mergem mai departe. Asta este aşteptarea mea", a explicat Iohannis.

Cât privește greva din învățământ, șeful statului a afirmat faptul că s-au găsit soluţii pentru o serie de puncte revendicate de sindicate, aceste promisiuni urmând să fie onorate.



Citeste si