8 Noiembrie 2023

Guvernul va mai face o rectificare bugetară pe ultima sută de metri. Cel mai probabil va fi negativă



Guvernul ar urma să realizeze o rectificare bugetară la finalul anului, care, potrivit unor surse politice citate de Agerpres, ar urma să fie probabil negativă.

"În principiu ar trebui să se facă o rectificare bugetară şi este foarte posibil să avem o rectificare la final de noiembrie, început de decembrie", au precizat sursele politice.

Conform acestora, probabil va fi o rectificare negativă.

"Având în vedere că bugetul a fost construit pe 4,4% din PIB deficit şi noi având un deficit negociat de 5,5% probabil că va fi o rectificare negativă. La rectificare se iau resurse dintr-un loc şi se redistribuie", au explicat sursele politice.

Pe 24 octombrie, premierul Marcel Ciolacu a declarat, la Craiova, că rectificarea bugetară va fi făcută atunci când "va fi nevoie", precizând că acest lucru se va discuta după ce va fi promulgată legea privind măsurile fiscal-bugetare asumată de Guvern în Parlament. Legea a fost promulgată pe 26 octombrie.



Citeste si