8 Februarie 2024

Nicolae Ciucă: Discutăm ipotezele comasării alegerilor



Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că în coaliţia de guvernare se discută toate ipotezele în privinţa comasării alegerilor şi a afirmat că nu s-a luat o decizie în privinţa comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale şi nici în ceea ce priveşte calendarul pentru toate scrutinele din 2024, relatează Agepres.

"Nu s-a discutat şi nu s-a decis în coaliţie, decisiv, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale şi nici calendarul până la sfârşitul anului pe alegerile din 2024. Ca atare, după ce vom avea o decizie în acest sens vom comunica fără niciun fel de problemă", a spus Ciucă, la sediul PNL.

Întrebat dacă exclude ca PNL să susţină un candidat din partea PSD la Preşedinţie, el a răspuns: "În primul rând, trebuie să respectăm votul cetăţenilor şi ca atare este absolut necesar să menţionăm că funcţia de preşedinte trebuie să reprezinte expresia voinţei poporului".

Cu privire la proiectul UDMR referitor la alegerile prezidenţiale, el a afirmat că partea de corelare şi implicit traiectoria acestui act normativ depind de decizia coaliţiei de joi.

"După ce avem această decizie vom lua măsuri în consecinţă", a afirmat preşedintele PNL.

Întrebat dacă este o variantă şi comasarea localelor cu prezidenţiale, el a apreciat că poate fi o opţiune.

"Discutăm toate ipotezele", a adăugat Ciucă.

Liderii coaliţiei discută la Palatul Victoria despre comasarea alegerilor.



Citeste si