9 Februarie 2024

Primul interviu cu Putin al unui jurnalist occidental de la începerea războiului: Ce spune de invadarea țărilor NATO



Preşedintele Vladimir Putin a exclus ideea invadării Poloniei sau Letoniei, două ţări în care Rusia "nu are interese", în cadrul unui interviu acordat jurnalistului american Tucker Carlson, difuzat joi, notează AFP, preluat de Agerpres.

"Nu avem interese în Polonia, Letonia sau oriunde altundeva. De ce am face asta? Pur şi simplu nu avem niciun interes (...). Nu se pune problema", a răspuns preşedintele rus la întrebarea: "Vă puteţi imagina un scenariu în care să trimiteţi trupe ruseşti în Polonia?".

Cu toate acestea preşedintele i-a spus jurnalistului american conservator Tucker Carlson că o înfrângere pentru Rusia în Ucraina este "imposibilă", comentează AFP.

"Până în prezent, au existat zgomote şi strigăte despre nevoia de a provoca o înfrângere strategică Rusiei pe câmpul de luptă", i-a declarat el fostului jurnalist vedetă al canalului Fox News, într-o cameră mare unde cei doi bărbaţi au stat faţă în faţă pe scaune albe.

"Dar acum ei par să realizeze că este greu de realizat, dacă nu imposibil. În opinia mea, acest lucru este imposibil prin definiţie. Asta nu se va întâmpla niciodată. Mi se pare că acum, cei care sunt la putere în Occident sunt, de asemenea conştienţi de acest lucru", a adăugat cel care a lansat invazia Ucrainei în februarie 2022.

"Dacă această realizare a fost bine înţeleasă, ei trebuie să se gândească la ce urmează. Suntem pregătiţi pentru acest dialog", a dat el asigurări. Cuvintele liderului de la Kremlin, care vorbea în rusă, au fost dublate în engleză.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a afirmat că este posibil să se ajungă la un acord pentru eliberarea jurnalistului american Evan Gershkovich, închis în Rusia de aproape un an.

"Cred că poate fi încheiat un acord", a spus el. "Nu există niciun tabu pentru a rezolva această problemă. Suntem pregătiţi să o rezolvăm, dar unii termeni sunt pe cale de a fi discutaţi prin canale ale serviciilor speciale", a precizat Vladimir Putin.

Preşedintele rus, al cărui interviu este primul pe care l-a acordat unui jurnalist occidental de la conflictul din Ucraina, a mai spus că exclude o invazie a Poloniei sau Letoniei.

"Vă puteţi imagina un scenariu în care să trimiteţi trupe ruseşti în Polonia?", l-a întrebat Tucker Carlson, un prieten apropiat al fostului preşedinte american Donald Trump.

"Numai într-un singur scenariu, dacă Polonia atacă Rusia", a răspuns Putin.

"Nu avem interese în Polonia, Letonia sau oriunde altundeva. De ce am face asta? Pur şi simplu nu avem niciun interes (...). Nu se pune problema", a adăugat el.

Preşedintele rus a mai afirmat că alegerea unui nou preşedinte american, prevăzută pentru 5 noiembrie şi la care ar urma să se înfrunte republicanul Donald Trump cu democratul Joe Biden, nu va schimba relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia.

"Tocmai m-aţi întrebat dacă s-ar schimba ceva dacă va veni un alt lider. Nu este vorba despre cine este liderul, despre personalitatea unei anumite persoane", a spus Putin.

Atât Donald Trump, cât şi Vladimir Putin sunt plini de laude unul pentru celălalt. Trump s-a lăudat, fără a detalia, că poate rezolva războiul din Ucraina în 24 de ore dacă este reales.

În ce îl priveşte, preşedintele Joe Biden l-a descris omologul său rus drept un criminal de război şi arată un sprijin de neclintit pentru Kiev.

.



Citeste si