18 Aprilie 2011

Spaniolii de la Alia au vandut 2 apartamente/luna in 2011



Dezvoltatorul spaniol Alia, parte a grupului Alius, care a finalizat in toamna lui 2010 proiectul rezidential Alia Apartments, amplasat in apropiere de Arcul de Triumf din Capitala, a vandut in medie doua apartamente pe luna de la inceputul anului si pana in prezent.

Alia Apartment (foto) cuprinde trei blocuri cu sase, opt si 20 de etaje, valoarea investitiei ridicandu-se la 50 milioane de euro, dintre care 25 milioane de euro au provenit dintr-o finantare acordata de UniCredit Bank Austria. Proiectul a fost finalizat in toamna anului trecut, preturile apartamentelor fiind cuprinse intre 2.000 si 2.500 euro/mp.

“In ultimele luni am reusit sa inchidem 95% dintre precontractele semnate la demararea proiectului, in 2008, cand criza nu afectase inca piata imobiliara. In ceea ce priveste vanzarile pe 2011, au fost vandute in medie doua apartamente pe luna. In total, au fost vandute sapte apartamente pana acum de la inceputul anului si credem ca media se va pastra si pentru aceasta luna”, spun reprezentantii Alia.

Unul dintre clientii proiectului este Tereza Munteanu, managing partner al agentiei de publicitate Wunderman, care a cumparat recent un apartament cu trei camere si o suprafata de 130 mp utili.

Mai multi locatari s-au mutat deja in proiectul de la Arcul de Triumf, iar oficialii Alia estimeaza ca pana la Paste vor fi circa 45 de familii stabilite in complex.

La preturile de 2.000-2.5000 euro/mp se adauga costul locului de parcare, de circa 18.000 euro, si costurile serviciilor precum paza sau curatenie, estimate la 50 euro/luna, potrivit informatiilor furnizate de dezvoltator la inaugurarea proiectului.



Citeste si