17 Iunie 2011

Investitie de 800.000 euro in terasa exterioara a Sun Plaza



Centrul comercial Sun Plaza din cartierul Berceni va gazdui o terasa in aer liber, cu o suprafata de circa 3.400 mp, investitia fiind estimata la peste 800.000 de euro. Terasa va fi operata de firma Expopedia.

Terasa Sun Sensations este amplasata la etajul unu al centrului comercial Sun Plaza, avand o suprafata de aproximativ 3.400 mp. Terasa va fi deschisa zilnic, intre orele 10 si 23, iar operatorul este firma Expopedia.

Investitia in amenajarea terasei si in promovare depaseste 800.000 de euro, potrivit reprezentantilor centrului comercial.

"Atmosfera creata va fi una similara cu cea a locurilor de distractie de pe litoral. Cei prezenti se vor putea relaxa in zonele special amenajate, la terase sau in sezlongurile de langa Beach Bar", spun cei de la Expopedia.

Sun Plaza a necesitat o investitie de circa 200 milioane de euro si are o suprafata inchiriabila de 80.000 mp, printre chiriasi numarandu-se: Cora, Baumax, Mobexpert, Flanco, Cinema City, C&A, Zara, Marks and Spencer, New Yorker, Sephora, Bershka, Pull and Bear, Stradivarius si Deichmann.



Citeste si