4 Octombrie 2011

CBRE isi intareste divizia globala de retail printr-o noua achizitie



Compania de consultanta imobiliara CB Richard Ellis (CBRE), prezenta si pe piata din Romania, a cumparat o firma germana specializata in administrarea de centre comerciale pentru a-si intari astfel pozitia pe piata europeana de retail.

Compania achizitionata de CBRE se numeste SCM si ofera servicii de property management, consultanta pentru dezvoltare si servicii de inchiriere pentru clienti precum ING Real Estate Management si Syntrus Achmea. SCM administreaza 59 de centre comerciale, cu o suprafata de 623.000 mp.

Achizitia face parte din strategia de dezvoltare a CBRE, considerata cea mai mare companie de consultanta imobiliara din lume dupa veniturile din 2010. Luna trecuta, CBRE a cumparat o companie britanica specializata in piata de lux si tot anul acesta a cumparat cEuro Mall Centre Management, un jucator important pe piata de property management din Europa Centrala si de Est.

“Aceasta este a treia achizitie strategica pe care o facem pe piata de retail din EMEA in acest an, ca parte a planului de a ne consolida pozitia de lider pe piata de retail si a ne dezvolta serviciile de property management in aceasta regiune”, a declarat Mike Strong, presedinte & CEO al CBRE pentru Europe, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA).

Pe plan local, CB Richard Ellis Romania (CBRE) ar putea fi pe locul al patrulea in topul consultantiilor imobiliari dupa afacerile din 2010, desi compania nu si-a raportat inca datele pe anul trecut la Ministerul de Finante. In 2009, CBRE a afisat o cifra de afaceri de 2,17 milioane de euro si pierderi de 2,38 milioane de euro.



Citeste si