28 Februarie 2012

Apartamentele de lux din Alia Apartments, in insolventa



Alia Imobiliaria, dezvoltatorului proiectului rezidential de lux Alia Apartaments, a intrat in insolventa, a anuntat administratorul judiciar al companiei Casa de Insolventa Transilvania.

Instanta Tribunalului Bucuresti a admis cererea de deschidere a procedurii de insolventa in cazul Alia Inmobiliaria, dupa ce compania a intrat in procedura concordatului preventiv la inceputul acestui an. In perioada urmatoare, specialistii Casei de Insolventa Transilvania, alaturi de conducerea companiei, vor lucra pentru a gasi cel mai potrivit plan de reorganizare care sa permita Alia Imobiliaria continuarea activitatii.

“Imobiliarele si constructiile sunt doua dintre domeniile ce au resimtit cel mai puternic efectele crizei economice. Tocmai de aceea inregistram multe intrari in insolventa in randul dezvoltatorilor imobiliari. Insolventa in cazul Alia Imobiliaria este o oportunitate, care va permite reorganizarea activitatii companiei pentru a continua activitatea si pentru a ramane in continuare un jucator economic important”, a declarat Andreea Anghelof, managing partner al CITR.

Alia Imobiliaria, parte a grupului spaniol Alius, a finalizat in 2010 complexul imobiliar Alia Apartments din Bucuresti. Compania isi va continua activitatea curenta, respectiv valorificarea apartamentelor construite, fara ca acest lucru sa fie influentat de deschiderea procedurii de insolventa.

Proiectul cuprinde 124 de locuinte.

Sursa foto: Aliaapartments.ro



Citeste si