5 Iunie 2012

Miliardarul Trump vrea sa-si vanda penthouse-ul cu 32 mil. dolari



Penthouse-ul aflat la etajul 89 al imobilului Trump International Hotel and Tower, detinut de miliardarul Donald Trump in Chicago, a fost scos la vanzare pentru 32 de milioane de dolari, aceasta fiind cea mai scumpa proprietate din oras.

Trump Tower este un proiect mixt, cuprinzand atat apartamente cat si spatii hoteliere, si este a doua cea mai inalta cladire din America de Nord, dupa Willis Tower, potrivit Consiliului pentru cladiri inalte si habitat urban.

Locuinta miliardarului are o suprafata de peste 1.300 mp, desfasurata pe un singur etaj, ceea ce inseamna un pret de aproximativ 24.000 dolari/mp. Penthouse-ul are cinci dormitoare si opt bai, insa nu are finisaje precum parchet sau gresie, mobila si usi, motivul invocat fiind ca potentialul cumparator sa poata finisa locuinta dupa propriile gusturi.

In ciuda pretului care poate parea ridicat, locuinta lui Donald Trump nu este nici pe departe cel mai scump apartament din Statele Unite. Spre exemplu, anul trecut, un penthouse, de asemenea nefinisat, din New York City a fost vandut pentru 90 de milioane de dolari.

Sursa foto: skyscrapercenter.com



Citeste si