6 Decembrie 2012

Administratorii Impact au redus plafonul maxim dintr-o emisiune de obligatiuni



Administratorii dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) au revenit asupra plafonului initial pentru emisiunea de obligatiuni cu maturitate de sapte ani, reducand valoarea de la 30 milioane de lei la 20 milioane lei.

Consiliu de Administratie a completat ordinea de zi a sedintei AGA din 20 decembrie cu propunerea mentionata, ca urmare a unei analize a "situatiei cash-flow-ului aferent anului 2013 in corelatie cu planul de vanzari", se rarta intr-un raport transmis marti Bursei, citat de Mediafax.

Obligatiunile vor fi negarantate si convertibile in actiuni emise de firma, cu o valoare nominala de 2,5 lei/unitate.

Pentru titlurile pentru care nu se exercita optiunea de conversie in actiuni, rata anuala a dobanzii va fi de 7% pe an, iar pentru obligatiunile pentru care se exercita optiunea de conversie in actiuni rata anuala a dobanzii este de 37,07% pe an.

In schimbul unei obligatiuni si a dobanzii aferente acesteia, detinatorul este indreptatit sa primeasca 22,725 actiuni nou emise de Impact.
Obligatiunile vor fi oferite spre subscriere detinatorilor de drepturi de preferinta, care nu vor fi tranzactionabile, titlurile ramase nesubscrise urmand sa fie anulate.

Afacerile dezvoltatorului imobiliar au crescut de peste doua ori (113%) in primele noua luni ale anului fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 20,5 milioane de lei, insa s-au adancit si pierderile, cu 13%, la 16,26 milioane lei.

Conform celor mai recente raportari, cel mai mare actionar al companiei este fondatorul Impact, Dan Ioan Popp, care are 16,5% din titluri. In actionariat se regaseste si omul de afaceri Adrian Andrici, care si-a majorat recent participatia la 10,7%, si compania de administrare a investitiilor East Capital, care detine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din actiuni.

Alti actionari importanti sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Cel mai recent schimb cu actiunile companiei a fost perfectat la 27 noiembrie, la un pret de 0,115 lei. Raportat la aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 22,75 milioane lei (5 milioane euro).



Citeste si