10 Ianuarie 2013

Tranzactii imobiliare de 340 mil. euro in 2012, usor peste valoarea din 2011



Valoarea tranzactiilor imobiliare incheiate anul trecut in Romania s-a ridicat la circa 340 de milioane de euro, nivel peste cel inregistrat in 2011, cand au fost tranzactionate proprietati de aproximativ 320 de milioane de euro, potrivit datelor centralizate de Mediafax.

Capitala acopera aproape jumatate din suma, restul tranzactiilor vizand active din orase precum Timisoara, Sibiu, Brasov si Pitesti.

Sectorul imobiliar dominant a fost cel al spatiilor de birouri, unde au fost incheiate tranzactii cu o valoare de aproape 160 milioane euro (echivalentul a 47% din volumul total), acesta fiind urmat de retail, cu o valoare de 116 milioane euro (34% din volumul total). Si sectoarele industrial si hotelier au inregistrat tranzactii in 2012, dar de dimensiuni mai reduse.

In suma totala au fost incluse si terenurile tranzactionate anul trecut avand ca destinatie dezvoltari imobiliare. Valoarea celor mai importante tranzactii cu terenuri se ridica la peste 40 de milioane de euro.

Cele mai importante tranzactii din 2012 au fost legate de piata de birouri. Proiectele care au facut obiectul unei achizitii directe din partea fondurilor de investitii sunt complexul de birouri City Business Center din Timisoara, achizitionat de New Europ Property Investors (NEPI), si cladirea HQ Victoriei din Bucuresti, preluata de fondul elen Zeus Capital Partners.

Alte tranzactii au vizat cumpararea cladirii Tower Center International de catre oamenii de afaceri Dragos Bilteanu si Ioannis Papalekas, precum si vanzarea cladirii Litexco Stirbey Center.

Pe piata de retail, Auchan a achizitionat magazinul din Pitesti, aflat in proprietatea NEPI, si platforma Tractorul din Brasov. In aceeasi categorie intra si vanzarea la licitatie a centrului comercial Liberty Center din Bucuresti.

La capitolul terenuri, NEPI si omul de afaceri Ovidiu Sandor au cumparat la Cluj-Napoca fosta fabrica Tricotajul Somesul, unde vor sa construiasca un complex de birouri.

De asemenea, gigantul suedez Skanska a platit circa 17 milioane de euro omului de afaceri Gabriel Popoviciu pentru un teren de 15.000 de metri patrati, in zona Floreasca-Barbu-Vacarescu.

Lipsa finantarii pentru achizitiile de proprietati imobiliare a dus la scaderea tranzactiilor in ultimii ani. In perioada de dinaintea crizei financiare, in Romania erau tranzactionate proprietati de circa un miliard de euro.

Pentru acest an, consultantii imobiliari spera ca macar stabilitatea politica sa atraga mai multi investitori in conditiile in care accesul la finantare va fi in continuare limitat.



Citeste si