16 Octombrie 2013

Ce fel de birouri cauta companiile: criteriile dupa care firmele isi aleg sediile



Existenta luminii naturale, posibilitatile de parcare si proximitatea fata de mijloacele de transport in comun sunt unele dintre cele mai importante aspecte de care tin cont companiile atunci cand sunt in cautarea unui spatiu de birouri, potrivit unei analize recente realizata de Global City Business Park, unul dintre principalele proiecte de birouri din zona de Nord a Bucurestiului detinut de fondul de investitii Global Finance.

Astfel potrivit reprezentantilor Global City Business Park, companiile cauta un spatiu de birouri usor de personalizat, ce poate fi adaptat nevoilor lor specifice de business, atat in ceea ce priveste locatia, cat si facilitatile puse la dispozitie. De asemenea, un aspect deosebit de important in momentul alegerii unui spatiu de birouri este acordat si raportului calitate – pret oferit, dar si costurilor de mentenanta.

Printre cele mai importante aspecte care influenteaza alegerea unei spatiu de birouri, pe langa preferinta pentru anumite locatii, se numara si posibilitatea de compartimentare a spatiului in functie de nevoi, accesul la lumina naturala si accesul la mijloacele de transport in comun. Facilitatile prezente in cadrul cladirii sunt si ele foarte importante, companiile dorindu-si sa vina in sprijinul angajatilor. Astfel, sucursalele bancare, farmaciile, magazinele si restaurantele aflate in cadrul complexurilor de birouri sau in imediata lor vecinatate reprezinta un avantaj.

In ceea ce priveste design-ul birourilor, in ultimii ani, majoritatea companiilor, in special cele multinationale, au optat pentru cele de tip open space, acest lucru asigurandu-le o planificare mai eficienta a spatiului si, de asemenea, o comunicare mai buna intre departamente. Mai mult, tot in randul multinationalelor, a luat amploare si conceptul biroului de tip „hot desk”, sistem foarte flexibil care nu presupune un spatiu de lucru stabil pentru fiecare angajat in parte, acesta avand posibilitatea de a-si schimba biroul in functie de tipul de activitati pe care le desfasoara.



Citeste si