13 Februarie 2014

Klomp, JLL: Pe piata imobiliara vor intra si noi cumparatori in perioada urmatoare



Piata imobiliara locala ar putea atrage si noi investitori, existand semnale ca in perioada urmatoare vor intra noi cumparatori pe piata, a declarat Gijs Klomp, managing director al Jones Lang LaSalle, care a mentionat ca firma pe care o conduce este in proces de due-diligence pentru o tranzactie cu un astfel de cumparator.

Intrebat daca pe piata locala vor intra si noi nume sau va ramane in continuare doar NEPI ca investitor activ (cel mai activ cumparator in ultimii ani-n.r.), Klomp a declarat ca si in acest an vor exista tranzactii pe piata si ca vor fi investitori noi care vor fi activi. In opinia lui Klomp prezenta unui singur cumparator nu face bine pietei pentru ca atunci el face preturile, insa pentru acest an sunt semnale ca vor intra si alte nume pe piata de tranzactii.

Potrivit celui mai recent raport de piata al JLL volumul tranzactiilor inregistrate in 2013 este estimat la 330 milioane de euro. Cea mai mare tranzactie a fost achizitia centrului comercial City Park Constanta de catre New Europe Property Investors (NEPI) in ultimul trimestru al anului trecut.

In raportul JLL se mentioneaza ca aflate in cautarea unor randamente ridicate fondurile de private equity incep sa isi indrepte atentia catre piete noi, printre care si Romania, dar si sa ia in considerare alte proprietati decat cele de top.

“Acesti investitori ce beneficiaza de capital propriu substantial pot sa profite de prezenta lor regionala si de faptul ca au acces la credite in conditii avantajoase. In vreme ce in ultimii ani interesul investitorilor s-a concentrat in special pe proprietatile prime, acum si produsele secundare ale caror venituri pot fi crescute printr-un management mai eficient, si in special cele situate in Bucuresti, devin din ce in ce mai lichide. In afara investitilor directe, fondurile de private equity urmaresc sa achizitioneze datorii cu risc ridicat de neplata (distressed) sau sa plaseze noi imprumuturi de tip mezanin”, se mentioneaza in raportul de piata.

In 2014 exista potentialul ca yield–urile sa scada, in principal datorita investitiilor masive in Europa Centrala si de Est, dar si datorita performantei economice solide a Romaniei. “In viziunea noastra in 2015 yield–urile vor ramane cel mai probabil stabile pe fundalul unor usoare cresteri ale ratelor de politica monetara”, au spus oficialii JLL.



Citeste si