7 Martie 2014

UDMR: Primariile sa cumpere locuinte scoase la licitatie de banci pentru a le inchiria



Deputatul UDMR de Bihor Cseke Attila a anuntat ca formatiunea sa va depune o initiativa legislativa prin care primariile sa poata cumpara locuintele scoase la licitatie de banci prin proceduri de executare silita si sa fie inchiriate fostilor proprietari.

"Saptamana viitoare vom inregistra la Parlament o propunere legislativa care sa intregeasca masurile pe care noi le gandim in sprijinul persoanelor si familiilor care au contractat credite si au intampinat dificultati in returnarea lor. Este vorba despre modificarea si completarea Legii 114/1996, a Locuintei, care sa cuprinda inca un capitol, despre locuintele de sprijin", a anuntat deputatul Cseke Attila, joi, intr-o conferinta de presa.

Conform acestuia, initiativa ar permite ca administratiile publice locale sa poata cumpara locuintele scoase la licitatie de banci in cadrul procedurilor de executare silita a persoanelor si familiilor care au contractat credite garantate cu imobile si pe care nu le-au putut returna, urmand ca aceste locuinte, considerate "locuinte de sprijin", sa intre in patrimoniul public al unitatilor administrativ-teritoriale si sa fie inchiriate de primarii persoanelor si familiilor care le-au detinut in proprietate, in conditii avantajoase, pe o perioada determinata de timp, potrivit Mediafax.

"Aceste locuinte de sprijin ar putea fi inchiriate pe cinci ani, cu posibilitate de prelungire, fostilor proprietari. Nivelul chiriei ar urma sa nu poata depasi 10% din venitul lunar net al familiei evacuate careia i se va inchiria locuinta de sprijin, iar aceasta trebuie sa nu mai aiba in proprietate o alta locuinta sau sa nu mai detina in chirie o alta locuinta de la stat. Beneficiarul nu ar avea dreptul sa o subinchirieze sau sa-i schimbe destinatia. Propunem si o limita a suprafetei utile, la 100 de metri patrati, pentru locuinta de sprijin. Daca o locuinta cumparata de autoritatea locala de la banca nu este solicitata in chirie de familia care a detinut-o ca proprietar, locuinta de sprijin ar putea fi data in chirie unei alte familii care a ramas fara locuinta prin executarea silita de catre banca", a aratat deputatul Cseke Attila.

Acesta a afirmat ca initiativa a fost elaborata de catre parlamentarii UDMR, pornind de la ideea primarului municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, care a afirmat ca "ar oferi asemenea facilitati pentru cei executati de banci, dar are nevoie de un cadru legal", precizand insa ca deputatii si senatorii Uniunii nu au un studiu de impact care sa releve cate familii din Romania au fost executate de banci si nu mai au unde locui.

La inceputul acestui an, UDMR a mai depus o initiativa legislativa pentru sprijinirea persoanelor care au contractat credite in valuta, dar care au dificultati in returnarea imprumuturilor din cauza cresterii cursului valutar. Potrivit acestei propuneri, creditele in valuta ar urma sa fie convertite in contracte de creditare in lei, iar sumele ramase de achitat bancilor ar fi calculate in lei, pe baza cursului valutar din luna in care au fost semnate initial.

Potrivit deputatului Cseke Attila, acest proiect se afla la Senat, insa reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei au cerut ca el sa nu fie adoptat. "Reprezentantii BNR au spus ca daca proiectul nostru va fi adoptat ar da faliment toate bancile, dar eu nu cred acest lucru. O asemenea lege exista deja in Ungaria si in Croatia, unde nicio banca nu a dat faliment", a adaugat deputatul UDMR Cseke Attila.



Citeste si