17 Octombrie 2014

Previziuni pe piata imobiliara: volumul tranzactiilor va creste la 800 mil. euro



Tranzactiile imobiliare din Romania ar putea atinge anul acesta valoarea de 800 milioane de euro, o crestere majora fata de anul crizei 2009, evolutia fiind influentata de revigorarea pietei imobiliare la nivel global, apreciaza Horatiu Florescu, directorul executiv The Advisers/Knight Frank.

"Credem ca efectele revigorarii pietei la nivel global se vor resimti si in Romania. Volumul investitional pe piata locala a crescut deja simtitor anul acesta (cu un forecast la finele 2014 de 700-800 milioane euro, o crestere notabila fata de anul de criza 2009, care inregistra un volum de investitii de 63 milioane euro). Mai mult, ne asteptam ca activitatea chiriasilor sa creasca in mod constant, in pas cu redresarea economica si cu dezvoltarea tehnologiei si a infrastructurii", a declarat Florescu, intr-un comunicat, potrivit Mediafax.

Declaratia vine in contextul lansarii de catre compania de consultanta imobiliara Knight Frank al raportului Global Cities, din care reiese ca industriile noilor tehnologii, precum si redresarea economica vor conduce la o crestere a chiriilor intre 20% si 40% in principalele orase din lume in urmatorii 5 ani.

Raportul realizeaza o analiza a celor mai dezvoltate orase din perspectiva spatiilor de birouri, a proprietatilor rezidentiale, dar si a noilor cartiere care se prefigureaza pe harta metropolelor precum New York, San Francisco, Londra sau Beijing.

Noul val al dezvoltarii imobiliare, pilon pentru cresterea economica

La nivel global, un nou val al dezvoltarii imobiliare este asteptat sa sustina cresterea economica, iar pana in 2019 oferta limitata de spatii noi de birouri, impreuna cu cererea ridicata de spatiu comercial vor pune presiune pe rata de neocupare din marile orase, considera autorii studiului. Astfel, rata medie de neocupare va scadea la doar 6,3% in top 10 orase din lume, cu Tokyo ajungand la o rata de neocupare de 3,9%, iar Londra inregistrand 4,4%.

"Datele noastre arata o oportunitate clara pentru investitori si dezvoltatori de a exploata tendinta de crestere a populatiei din intreaga lume de a locui in mediul urban. Investitiile comerciale globale in 2009 au atins 202 miliarde de dolari, iar previziunile arata ca acest volum va creste pana la 606 miliarde de dolari in 2015", mai spun autorii studiului.

In Europa, volumul total al investitiilor imobiliare a crescut de la 103 miliarde dolari in 2009 la 196 miliarde dolari in 2013. Potrivit unui raport al CBRE, valoarea tranzactiilor imobiliare din Romania a totalizat la 9 luni aproape 700 de milioane de euro.



Citeste si