AFI Europe a avut venituri in crestere la aproape 20 milioane euro in primul semestru
AFI Europe Romania a generat un venit operational net de aproape 20 de milioane de euro in primul semestru al anului, in crestere cu 8,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare ale companiei.
In trimestrul doi al anului, venitul operational net a fost de 10 milioane de euro, in crestere cu 8,3% fata de aceeasi perioada din 2014. Centrul comercial AFI Palace Cotroceni, activul cel mai mare si mai important al AFI Europe Romania, a generat in primul semestru un venit net de 15,2 milioane de euro, in crestere cu 4% fata de 2014. Venitul operational net in al doilea trimestru a fost de 7,8 milioane de euro, in crestere cu 7% comparativ cu 2014, scrie Mediafax.
Vanzarile retailerilor din AFI Palace Cotroceni, cu exceptia hipermarketului, au crescut cu 7,5% in primul semestru si cu 6% in trimestrul al doilea al anului. Rata de ocupare a AFI Palace Cotroceni este de aproape 99%, inclusiv spatiile aditionale oferite de prima extindere a mall-ului, care a fost finalizata in trimestrul al doilea.
Venitul operational net al centrului comercial AFI Palace din Ploiesti a fost de peste 2 milione de euro in primele sase luni ale anului. Rezultatele inregistrate de mall arata o crestere a vanzarilor retailerilor de 20% in comparatie cu aceeasi perioada a lui 2014. Gradul de ocupare actual al mall-ului din Ploiesti ramane constant la 99%.
"AFI Europe Romania a incheiat trimestrul al doilea si primul semestru din 2015 cu rezultate operationale si financiare excelente, dupa cum indica cresterea cu 8,4% a venitului operational net al activelor noastre generatoare de venit din Romania. In prezent, portofoliul din Romania cuprinde o suprafata inchiriabila de 150.000 de metri patrati, cu o rata de ocupare medie a tuturor activelor generatoare de venit de peste 98%", a declarat David Hay, CEO AFI Europe Romania.
AFI Europe Romania lucreaza in prezent la finalizarea cladirilor 4 si 5 ale AFI Park din Bucuresti, cu o suprafata totala inchiriabila de 32.000 de metri patrati. De asemenea, compania lucreaza la dezvoltarea unui centru comercial in Brasov, cu o suprafata inchiriabila de 45.000 de metri patrati, o cladire de birouri ce va fi dezvoltata pe Bulevardul Progresului din Bucuresti (50.000 de metri patrati) si proiectul cu destinatie mixta din Bucurestii Noi (peste 300.000 de metri patrati), a caror constructie este planificata sa inceapa in 2016.
AFI Properties, compania mama a AFI Europe, a inregistrat un profit de 14 milioane de euro in primul semestru al anului, similar cu aceeasi perioada a anului trecut. Venitul operational net al AFI Properties a fost de 21,2 milioane de euro pentru primele sase luni ale anului, in scadere cu 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, din cauza vanzarii centrului comercial din Pardubice, Cehia.
Profitul operational a crescut cu 62% in trimestrul al doilea, pana la 20 de milioane de euro.AFI Europe opereaza in Romania, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria si Letonia. AFI Europe opereaza in Romania din 2005. Compania a dezvoltat si gestioneaza AFI Palace Cotroceni. Proiectul se intinde pe o suprafata inchiriabila de peste 81.000 de metri patrati in care se regasesc peste 300 de magazine ale brandurilor locale si internationale, vizitate in medie de 52.000 de clienti pe zi.