27 Februarie 2018

Hagag Development Europe investeste 90 mil. euro in primul sau proiect locuinte din Bucuresti, pe malul lacului Pipera



Dezvoltatorul imobiliar israelian Hagag Development Europe investeste peste 90 de milioane de euro in primul sau proiect rezidential din Bucuresti, H Pipera Lake. Localizat pe malul lacului Pipera, H Pipera Lake este cel mai mare ansamblu de locuinte pe care compania il dezvolta in Romania.

Ansamblul de cladiri va fi edificat pe o suprafata de teren de 57.000 mp si va avea in total aproximativ 120.000 mp construiti de apartamente, derulandu-se in trei faze de constructie. H Pipera Lake are ca proiectant general biroul de arhitectura Razvan Barsan + Partners si va livra 1.350 de apartamente de tip studio dublu, 2 si 3 camere, dispuse in 17 imobile cu un regim de inaltime S+P+6E+7R.

Acestora li se adauga mai mult de 1.600 de locuri de parcare, dar si gradini proprii pentru apartamentele de la parter. "Primele apartamente vor fi scoase la vanzare in cadrul Salonului Imobiliar ce va avea loc la Palatul Parlamentului in weekend-ul 2-4 Martie. Aici vom veni cu oferte speciale pentru primii nostri cumparatori", a declarat Andreea Hamza, marketing manager al companiei Hagag Development Europe.

Demararea lucrarilor noului proiect imobiliar H Pipera Lake este estimata pentru primavara lui 2018. Primele 5 cladiri cu regim de inaltime P+6E+7R vor insuma 390 de apartamente cu suprafete intre 55 mp si 97 mp construiti si vor fi livrate in a doua jumatate a anului 2019.

Hagag Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat in proiecte rezidentiale si comerciale in Romania. Compania este implicata in achizitionarea, dezvoltarea si renovarea unor imobile si proiecte care implica mai mult de 150 de milioane de euro investite in zonele de lux si de dezvoltare ale Bucurestiului.



Citeste si