4 Decembrie 2018

Bucur dezvolta spatii de retail si locuinte pe 28.000 mp in proiectul Bucur Retail Park din cartierul Drumul Taberei in Capitala



Compania de consultanta imobiliara CBRE va inchiria pentru societatea Bucur spatiile comerciale din cel mai nou proiect pe care il dezvolta: Bucur Retail Park, situat in Bucuresti, pe Bulevardul Timisoara nr. 56, in zona Drumul Taberei - Militari. Bucur Retail Park va ocupa o suprafata totala de 28.000 mp si va fi dezvoltat in trei faze, dintre care prima este dedicata exclusiv spatiilor de retail si va fi finalizata pe 6 decembrie 2018, zi in care vor fi inaugurati oficial 4.200 mp de spatii comerciale.

Prima faza a constructiei, care va avea 4.200 mp de spatii comerciale, va fi inchiriata catre Penny Market - 1.288 mp (deschis deja in urma cu doi ani); Kik - 603 mp; Pepco - 438 mp; Jysk - 1.052 mp; Drogerie Markt - 412 mp. Bucur are in plan ca faza a doua de dezvoltare a proiectului sa fie dedicata segmentului agroalimentar, iar cea de-a treia, celui rezidential. Finalizarea integrala a Bucur Retail Park este prognozata pentru 2022.

Complexul Bucur Retail Park este dezvoltat de compania autohtona Bucur, infiintata in 1946 si denumita anterior ICRA Bucuresti (Intreprinderea de Comert cu Ridicata pentru Produse Alimentare).



Citeste si