28 Iulie 2020

O mare companie americană a intrat în România



Brandul internațional Sotheby’s s-a lansat în România sub numele Romania Sotheby’s International Realty, compania românească devenind cel mai nou membru al celebrei rețele globale. Astfel, Sotheby’s pătrunde pe piața românească prin asocierea cu Artmark Historical Estate, companie ce a aparținut grupului Artmark - cea mai mare platformă de promovare culturală din piața românească de artă, istorie și bunuri simbolice.

Romania Sotheby’s International Realty se va concentra pe procesul de achiziții de proprietăți istorice și de lux din țara noastră, oferind, la nivel global, accesul la proprietățile reprezentative din România, sub umbrela internațională a diviziei de imobiliare a celei mai vechi case de licitații de artă din lume.

Sotheby’s, înființată în 1744, nu este doar cea mai mare companie globală de artă, dar sub brandul Sotheby’s International Realty se operează, începând cu 1976, și cea mai semnificativă punere în valoare de imobile istorice ori rezidențiale de lux în peste 72 de țări din întreaga lume și cu un volum record de vânzări la nivel global în 2019 de 114 miliarde de dolari.

Artmark Historical Estate, de astăzi Sotheby’s International Realty, a fost înființată în 2014. Actualmente, portofoliul Artmark Historical Estate măsoară peste 250 de imobile cu istorie, echipa numărând 6 brokeri specializați.

Artmark Historical Estate a fost vreme de 6 ani compania grupului Artmark, având drept obiectiv punerea în valoare a imobilelor istorice, semnificative pentru patrimoniul arhitectural local - castele, plate românești, conace boierești, dar și monumente de arhitectură contemporană.

Prin afilierea la rețeaua mondială Sotheby’s International Realty Affiliates LLC, Artmark Historical Estate dobândește acces la resursele internaționale de expertiză, precum și la cel mai valoros portofoliu mondial de clienți de elită, interesați de rezidențe istorice ori contemporane de lux.

Totodată, afilierea oferă clienților români ai Artmark Historical Estate acces direct la portofoliul rezidențial al rețelei internaționale Sotheby’s de destinații europene de vacanță, (precum cele mediteraneene - Coasta de Azur, Riviera, etc.).



Citeste si