8 Septembrie 2020

Speedwell alege Bog'Art drept antreprenor general pentru proiectul de birouri MIRO din Capitală



Speedwell a desemnat Bog'Art în rolul de antreprenor general pentru MIRO, cel mai nou proiect de spatii de birouri al dezvoltatorului, localizat în nordul Bucureștiului. În prezent, proiectul a obținut autorizația de construire, iar lucrările pe șantier au început deja.

Cu acces direct din DN1, MIRO va cuprinde o clădire cu cinci etaje și o suprafață închiriabilă totală de 23.000 metri pătrați. Potrivit Speedwell, fiecare nivel va dispune de o suprafață de 4.750 metri pătrați, iar raportul parcărilor la suprafața închiriabilă este de 1 la 40.

Speedwell mai arată că MIRO ar urma să obțină certificările BREEAM Excellent și WELL, pe baza eficienței energetice și confortul angajaților la locul de muncă. În ceea ce privește gradul de ocupare, aproximativ 40% din total a fost deja închiriat de KPMG, tranzacția fiind una dintre cele mai semnificative din ultimele luni. Angajații KPMG se vor putea muta în noul sediu la sfârșitul anului 2021.

La rândul sau, Bog'Art este o companie de construcții și dezvoltare imobiliară și unul dintre cei mai mari antreprenori generali din România.

Speedwell are un portofoliu semnificativ de proiecte în România, incluzând Record Park în Cluj-Napoca, Triama Residence și The Ivy în București, Paltim în Timișoara și Riverside City în Râmnicu-Vâlcea, alături de proiectul de office din nordul capitalei, menționat mai sus.



Citeste si