14 Septembrie 2020

Premieră în România: Primăria Galați a emis primul certificat de urbanism în format sută la sută digital



Primăria municipiului Galați a emis primul certificat de urbanism în format sută la sută digital. Este prima primărie din România care adoptă o astfel de soluție ce a fost posibilă cu sprijinul unor parteneri specialiști în dezvoltare software și servicii de certificare.

„Intenția noastră este să venim în ajutorul cetățenilor cu soluții moderne și simple, care să reducă cât se poate de mult timpul de așteptare, statul la cozi și la ghișee. Există destul de multe solicitări de obținere a certificatelor de urbanism digital, așa că am găsit această soluție cu sprijinul partenerilor noștri, iar de curând a fost emis primul astfel de certificat. Este o premieră în România și încă un pas spre o administrație mai deschisă odată cu oferirea de noi servicii electronice către cetățeni”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

În momentul de față, un astfel de certificat poate fi obținut prin depunerea pe site-ul primăriei a unei cereri în format electronic, iar documentul va fi transmis pe e-mail. Procesul se face fără nici un fel de interacțiune cu ghișeul primăriei și exclude complet procesarea hârtiilor sau obținerea unor semnături fizice.

Certificatul de urbanism emis astfel conține semnăturile electronice calificate nominale ale reprezentanților primăriei, iar la final se aplică sigiliul electronic al Primăriei Municipiului Galați.

Soluția a fost posibilă cu sprijinul FIDA Solutions, dezvoltator software, și certSIGN Prestator Calificat de Servicii de Încredere. „Procesul de găsire a celei mai bune variante atât pentru cetățean, cât și pentru primărie, a fost destul de lung, în sensul că s-au testat mai multe soluții până ce s-a ajuns la cea optimă, pentru a ne asigura că și din punct de vedere legal este 100% sigur. Cu ajutorul soluțiilor de semnare electronică, foarte multe fluxuri de documente ale instituțiilor de stat se pot simplifica și ușura atât munca angajaților, cât și efortul cetățenilor, iar varianta folosită la Primăria Galați poate fi ușor implementată în oricare altă primărie”, transmit reprezentanții certSIGN, parteneri în cadrul acestui proiect.

Această soluție este pe cât de utilă și ușor de implementat, pe atât de convenabilă, cu un impact imediat în reducerea costurilor față de procesul clasic, pe hârtie, și a timpilor de răspuns către cetățeni.

"Articol sustinut de Municipiul Galati"



Citeste si