27 Octombrie 2021

Un dezvoltator din Cluj va construi un complex imobiliar ce va cuprinde de 1.200 de apartamente în Capitală



Dezvoltatorul clujean Hexagon, controlat de oamenii de afaceri Florin Mariş şi Raul Ciurtin, vor construi un nou ansamblu rezidențial, de această dată în estul Capitalei, mixând pe un format mixt.

Complexul se va numi Estoria City și va cuprinde 20.000 metri pătrați de spații comerciale, 50.000 metri pătrați spații de birouri, 3.000 de locuri de parcare, 25.000 metri pătrați spații verzi și un total de 1.200 apartamente de tip studio, 2,3 și 4 camere. Dezvoltarea se va face pe etape.

Dezvoltat pe o suprafață de 14 hectare, teren care a aparținut Policolor, Estoria City va încerca să aducă împreună toate facilitățile și avantajele pe care doar un proiect mixt le poate transforma într-un stil de viață unic, se arată într-un comunicat remis redacției.

Contactați de Wall-Street.ro, reprezentanții companiei nu au putut comenta despre valoarea totală a investițiilor.

În ceea ce privește zona rezidențială, aceasta este prevăzută să include 4 clădiri modern, care vor cuprinde 1.200 de apartamente. De asemenea, dezvoltatorii au anunțat amenajarea de spații de încărcare pentru mașini electrice, dar și a unui sistem propriu de colectare a deșeurilor.

În prezent, dezvoltatorul lucrează la prima fază a componentei rezidențiale, care se bucură deja de un mare success, având în vedere dinamica vânzărilor, potrivit Imoteca, care se ocupă de promovarea și comercializarea locuințelor din proiect.

Zona comercială, de 34.000 mp, este divizată între mari operatori de retail – Leroy Merlin, Kaufland și Lidl, și un mall, Estoria Gallery, care va cuprinde o varietate de magazine, restaurante și servicii. Un număr important de comercianți medii vor deschide magazine de haine, cafenele, bănci, farmacii și săli de sport în cadrul galeriei.

Estoria City va include și 50.000 mp de spații de birouri, în trei clădiri, care se adresează atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii. Acestea vor avea o arhitectură contemporană, spații bine gândite, la mai înalte standarde în construcție, design și eficiență energetică, spații verzi și de relaxare.

Clădirile de birouri includ spații de colaborare, lobby comun și zone flexibile de birou, fiind adaptate noilor tendințe de pe piața forței de muncă. De asemenea, dezvoltatorul pune un accent deosebit pe sustenabilitatea investiției, astfel că proiectul are un consum redus de energie și electricitate, costuri de întreținere reduse, este prevăzut cu terase, pereți și acoperișuri verzi, spații în aer liber, stații de încărcare pentru mașini și scutere electrice ce vor reduce amprenta de carbon și spații de duș pentru bicicliști.



Citeste si