23 August 2022

Wallberg va începe construcția și la al treilea turn al complexului de 1.000 de apartamente din Timișoara



Dezvoltatorul Wallberg a obținut autorizația de construcție pentru al treilea turn din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei care va totaliza peste 1.000 de apartamente.

Dezvoltatorul a pregătit, de asemenea, organizarea șantierului și a demarat lucrările de construcție. În paralel, se finalizează construcția celui de-al doilea turn din XCity Towers, care va fi livrat anul acesta. Cea de-a doua clădire este contractată în cvasitotalitate. În prezent, rezervările sunt deschise pentru cea de-a treia clădire.

Clădirea a cărei construcție a fost autorizată va avea un regim de înălțime de 16 etaje și va cuprinde 148 de apartamente. Valoarea proiectului este estimată la 15 milioane de euro, din care suma de 8.35 milioane de euro este acoperită de un contract de finanțare încheiat cu Garanti Bank, partenerul bancar strategic al grupului încă din 2015.

Numărul apartamentelor pe care Wallberg le pregătește la Timișoara va depăși astfel 430 de unități, la care se adaugă peste 400 de locuri de parcare, dar și o suprafață generoasă destinată spațiilor verzi și un parc de 6.000 mp. Clădirea va cuprinde mai multe tipuri de apartamente de tip studio, respectiv două și trei camere cu terase generoase sub formă de logie.

(Sursa foto: Wallberg)

"Proiectul nostru a reușit să se impună cu succes pe piața din Timișoara, ceea ce ne dă încredere să upgradăm proiectul. Ponderea apartamentelor cu suprafețe mai mari a crescut, apartamentele din clădirea a treia vor avea finisaje premium, cel mai avansat sistem smart home din piață și încălzire în pardoseală, clădirea va fi echipată cu panouri solare și pompe de căldură pentru creșterea eficienței energetice.

Toate acestea ne vor duce în segmentul medium high. De asemenea, încheierea noului contract de finanțare, în actualul context, confirmă colaborarea excelentă cu Garanti Bank dar și faptul că suntem o companie sustenabilă generatoare de valoare adăugată și proiecte de calitate.", a declarat, într-un comunicat remis redacției, Valentin Morar, CEO Wallberg Properties.

Wallberg este un dezvoltator cu o activitate de peste 18 ani pe piața din România, activând în Arad, Cluj, Brașov și Timișoara. Dezvoltatorul este recunoscut la nivel național pentru proiecte precum Arad Plaza, situat în centrul Aradului și finalizat în 2018, ansamblul Sunnyville din Brașov și XCity Towers din Timișoara.



Citeste si