4 Octombrie 2022

Un dezvoltator a obținut autorizația de construire pentru un nou proiect rezidențial în București



Dezvoltatorul imobiliar STC Partners a obținut în septembrie autorizația de construire pentru ambele faze ale ansamblului rezidențial Quartier Azuga din Capitală, iar construcția va începe în această toamnă, se arată într-un comunicat remis redacției.

Quartier Azuga, situat în zona Doamna Ghica din București, a inițiat în vara acestui an procesul de pre-vânzări și a rezervat deja peste 25% din apartamentele din prima fază.

“Clienții care au făcut rezervări sunt în marea lor majoritate clienți finali, care achiziționează cu intenția de a deveni rezidenți în cadrul ansamblului, dar există un interes bun și din partea investitorilor de profil”, a declarat, în comunicatul citat, Adi Steiner, Managing Partner, STC Partners.

Ansamblul Quartier Azuga se laudă că va veni cu un set de beneficii multiple, printre care și eficiența energetică foarte ridicată. Certificarea Green Homes și standardul nZEB asigură economisirea de până la 70% a costurilor cu facturile de gaz și electricitate, o calitate a aerului ridicată, un nivel scăzut al emisiilor de carbon și costuri comune mici.

Compania de consultanță care intermediază vânzarea de apartamente din proiectul celor de la STC Partners este Crosspoint Real Estate.

“Suntem alături de STC Partners încă de la începutul planificării proiectului, iar rezultatele campaniei de pre-sales ne confirmă că ansamblul Quartier Azuga este un proiect bine poziționat în piață și foarte bine primit de către clienți. Preconizăm că vânzarea primei faze să se realizeze în integralitate în cursul anului viitor, considerând beneficiile proiectului și interesul ridicat acordat de către clienți”, a declarat și Alin Popa, Business Development Director, Residential, Crosspoint Real Estate.

Prima fază va fi finalizată în prima jumătate a anului 2024, urmată de faza II în paralel, cu un termen de finalizare al întregului proiect la începutul anului 2025.

STC Partners a mai construit Quartier Gramont, proiectul boutique situat lângă Palatul Parlamentului, finalizat și vândut integral în 2021.



Citeste si