7 Februarie 2008

Chiriile pe piata industriala raman anul acesta la nivelul din 2007



Chiriile pentru spatiile industriale din Bucuresti se vor mentine in acest an la nivelul de anul trecut, respectiv 5-6,5 euro/mp/luna pentru proiectele finalizate si 4-5,5 euro/mp/luna pentru suprafetele preinchiriate, chiar daca cererea este inca peste oferta disponibila, potrivit companiei Regatta.

“Estimam ca nivelul chiriei pe piata spatiilor industriale se va mentine in valorile de la sfarsitul anului trecut, dar in functie de livrarile pe piata si de aparitia a noi proiecte este posibil ca el sa fluctueze", spun reprezentantii companiei de servicii imobiliare.

In vestul Bucurestiului, cea mai dezvoltata din punct de vedere al numarului de proiecte de acest tip construite, chiriile se situeaza in jurul valorii de sase euro pe metru patrat pe luna pentru spatiile deja construite, in timp ce pentru proiectele aflate in faza de proiect costul de preinchiere variaza intre 4,5 si 5 euro/mp/luna.

In medie, in aceasta zona cererea vizeaza suprafete intre 1.000 si 3.000 mp, iar solicitarile vin, in special, din partea companiilor de distributie si a celor cu activitati legate de mica productie - ambalaje, prelucrare primara, taiere profile termopan, PVC.

In nordul Bucurestiului, a doua zona ca preferinta pentru dezvoltatorii de proiecte industriale si pentru potentialii chiriasi, chiriile lunare variaza intre 6 si 6,5 euro/mp in cazul parcurilor finalizate si 5 - 5,5 euro/mp pentru spatiile in constructie.

Zona de Est ocupa, conform Regatta, pozitia a treia din punct de vedere al atractivitatii pe segmentul industrial.

"In aceasta zona au fost achizitionate suprafete foarte mari de teren de catre companii cu prezenta importanta pe piata si fonduri de investitii. Asteptam ca proiectele din acest perimetru sa fie incepute pe parcursul anului 2008", spun specialistii Regatta.



Citeste si