10 Aprilie 2008

Ostahie investeste 42 mil. euro in patru proiecte imobiliare



Cometex, compania de real estate a grupului Altex, are planificate investitii de 42 milioane de euro in patru proiecte deja anuntate, cea mai mare investitie fiind absorbita de centrul comercial din Buzau, Aurora Shopping Mall, ce va fi inaugurat in noiembrie 2008.

Primul mall din Buzau are o suprafata totala construita de 2,3 hectare, dintre care 25.000 mp suprafata inchiriabila si a necesitat investitii de 25 milioane de euro, banca finantatoare fiind Investkredit Bank. Proiectat de VST Architects Bucuresti, avand ca antreprenor general firma Baumeister, componenta a grupului Nova Trade si ca agent de leasing compania Cushman & Wakefield Activ Consulting, Aurora Shopping Mall a fost deja inchiriat in proportie de 70%.

“Din investitia totala, finantata in proportie de 70-80% de Investkredit Bank, suma de 3,4 milioane de euro reprezinta contravaloarea terenului. Altex a cumparat acest teren in anul 2006, de la o persoana fizica, la un an diferenta dupa ce a achizitionat Cometex Suceava SA, in schimbul sumei de sapte milioane de euro. Nu am avut in plan sa dezvoltam un centru comercial, insa terenul s-a dovedit perfect pentru un astfel de proiect”, a declarat Dan Ostahie, presedintele Altex.

Pe langa cele doua ancore principale, Carrefour si Media Galaxy, printre chiriasii Aurora Shopping Mall se mai numara: Vodafone, Banca Transilvania, Centrofarm, Mini Blu,Takko, Deichmann, Vogele, Goertz, Kenvelo, Lee Coper, Eros, Orsey si Steilmann.

In afara proiectului din Buzau, Cometex mai are in dezvolatare alte trei proiecte, in Brasov, Arad si Timisoara. “Primul proiect inaugurat va fi cel din Brasov, in luna iulie 2008, avand o suprafata totala construita de 7.000 mp. Acest proiect va cuprinde un magazin Media Galaxy si un jucator din industria mobilei, in prezent purtand-se discutii cu Staer, cu care grupul Altex a mai colaborat si in trecut, insa aceste negocieri sunt in stadiul incipient”, a declarat Manuela Jivan, Head of Commercial Cometex.

Pentru anul 2009, presedintele Altex isi propune sa atraga si alti investitori in actionariatul Cometex, continuand dezvoltarile imobiliare. “Investitiile alocate pentru acest an sunt de circa 42 milioane de euro, proiectul din Brasov absorbind sapte milioane de euro, iar cele din Arad si Timisoara cate cinci milioane euro. Nu intentionam sa vindem nici unul din aceste proiecte, ci dorim sa dezvoltam mai multe, dupa ce vom atrage si alti investitori”, a mai spus Dan Ostahie. In Timisoara si Arad vor fi dezvoltate doua proiecte imobiliare, ce vor gazdui doar magazinele Media Galaxy, fiecare avand o suprafata de peste 5.000 mp.



Citeste si