11 Iunie 2008

Fabian si un grup ungar – Joint venture pentru proiecte in vestul Romaniei



Fondul de investitii Fabian Romania Limited si dezvoltatorul ungar SCD Group au creat un joint venture cu participatii 50:50, denumit SCD Fabian OSM S.A., pentru a dezvolta mai multe proiecte rezidentiale in zona de vest a Romaniei, a anuntat astazi fondul britanic de investitii.

Noua companie infiintata a achizitionat deja doua terenuri, unul in Oradea si unul in Satu Mare, unde vor fi construite doua ansambluri rezidentiale de 388 si 165 de apartamente. Preturile celor doua terenuri au fost de 2,5 milioane de euro fara TVA, la care se adauga o infuzie suplimentara de capital de 3,75 milioane de euro, valoarea totala a investitiei ajungand la 6,25 milioane de euro, platiti in mod egal de catre Fabian si SCD Group.

Terenul din Oradea are o suprafata de 33.862 metri patrati si a primit aprobarea unui plan urbanistic zonal (PUZ) pentru o constructie rezidentiala de 24.100 metri patrati si 404 locuri de parcare.

La Satu Mare, terenul are o suprafata de 6.700 metri patrati si are deja o autorizatie de constructie pentru un imobil de 12.400 metri patrati plus 103 locuri de parcare. Lucrarile de constructie vor incepe in primul trimestru al anului viitor si vor fi finalizate in prima jumatate a anului 2011 pentru proiectul din Satu Mare si in trimestrul al treilea din 2012 pentru proiectul din Oradea.

Fondul de investitii Fabian si dezvoltatorul ungar SCD vor continua investitiile in Romania, concentrandu-se asupra oraselor secundare din zona de vest a tarii. Cele doua achizitii fac parte din strategia fondului de a investi si a dezvolta proiecte rezidentiale in orasele cu un potential ridicat de crestere economica, fiind vorba in special de orasele din zona de vest a tarii. Fabian a mai investit si in Timisoara, unde dezvolta in prezent 350 de apartamente.

“Construirea proiectelor din Satu Mare si Oradea reprezinta primii pasi pe care SCD ii face ca plan al dezvoltarii sale regionale. Suntem increzatori in acest parteneriat si in experienta fondului Fabian pe piata din Romania si vom continua investitiile in aceasta tara. De asemenea, suntem mereu in cautare de noi oportunitati pe pietele Europei Centrale si de Sud-Est”, a declarat Mike Boris, Chief Transaction Officer in cadrul SCD.

Fabian detine participatii la opt proiecte imobiliare in Romania, respectiv cladirile de birouri Cascade, Cubic Center, Baneasa Business Center si Banu Andronache, Evocentre, Lakeview din Bucuresti, precum si ansamblul rezidential New Town din Capitala si un complex de locuinte din Timisoara.

Fondul britanic de investitii a fost infiintat in anul 2005 si are in vedere investitii in principalele sectoare ale pietei imobiliare din Romania, concetrandu-se pe achizitia de spatii de birouri si centre comerciale, dar si pe parteneriate pe segmentul retail si rezidential.

Valoarea de piata a proprietatilor imobiliare detinute de fondul de investitii in Romania era evaluata la finele lunii decembrie a anului trecut la circa 120 milioane de euro, cu 52% mai mult decat suma totala a investitiilor initiale realizate de companie, de 78,5 milioane de euro.



Citeste si