3 Iulie 2008

OTZ Logistics Group a inchiriat 5.000 mp de spatii logisice

OTZ Logistics Group, companie care ofera solutii integrate de logistica, a semnat un contract de inchiriere pentru 5.000 mp de spatii logisice si 500 mp de birouri in Log Center Timisoara, proiect dezvoltat de Eyemaxx Real Estate si a perfectat precontracte pentru alte orase, a anuntat compania.

Potrivit companiei CBRE|Eurisko, care a intermediat tranzactia, OTZ Logistic Group a perfectat precontracte si pentru alte sase orase: Brasov, Ploiesti, Cluj, Bacau, Constanta si Craiova.

"LOG Center va fi unul dintre cei mai importanti furnizori de spatii industriale din Timisoara, iar pe langa suprafata impresionanta de depozitare, acesta are si o pozitie excelenta, fiind situat la 11 km de Timisoara, la mica distanta de Aeroportul International "Traian Vuia". Alte trei dintre cele 10 centre sunt situate in Ploiesti, Brasov si Sibiu, iar restul vizeaza tot orase de provincie, precum Bacau, Cluj, Oradea sau Constanta. Suprafata cumulata a proiectelor ce vor fi dezvoltate pana in 2010 se ridica, conform estimarilor la circa 500.000 mp", a declarat Marian Orzu, Manager of Industrial Department, CB Richard Ellis | Eurisko.

LOG Center este o retea de centre logistice cu o investitie cumulata estimata la 500 milioane de euro.

Primul proiect al companiei pe piata romaneasca, in valoare de circa 40 milioane de euro, este LOG Center Timisoara, construit pe o suprafata de teren de 12 hectare. Spatiul de depozitare va fi de circa 51.000 metri patrati, in timp ce pentru zona de birouri au fost alocati 11.000 de metri patrati.

EyeMaxx Real Estate este un dezvoltator imobiliar activ international, concentrandu-se in principal pe Europa de Est. Sediul central al companiei, rezultat al fuziunii catorva companiii de dezvoltare, se gaseste in Viena. Reprezentantele companiei Eyemaxx Real Estate sunt prezente, de asemenea, in Bulgaria, Romania, Serbia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Ucraina si Rusia (la etapa de fondare).



Citeste si